Activitatea comercială este supusă unor riscuri variate. În fiecare an zeci sau sute de mii de companii din toată lumea dau faliment rămânând cu mari datorii faţă de parteneri. Nu de puţine ori motivul îl reprezintă insolvabilitatea cumpărătorilor lor, care face imposibilă recuperarea sumelor respective şi prin urmare, seria problemelor continuă şi se revarsă şi asupra altora.
Majoritatea comercianţilor încheie şi derulează tranzacţii comerciale fără să se protejeze în faţa acestui pericol real: de a nu încasa de la cumpărători contravaloarea mărfii vândute sau a serviciilor prestate. În perioada actuală în care mai mult decât oricând vorbind despre pieţele internaţionale, ne referim la pieţe globale, incertitudinea capătă noi valenţe şi forme de manifestare. În mediul de afaceri puternic concurenţial, succesul este în mare măsură condiţionat de solvabilitatea clienţilor, în mod deosebit în perioadele de recesiune, chiar supravieţuire este determinată de aceeaşi cauză.
Asigurarea financiară reprezintă o formă relativ nouă de asigurare apărută ca o consecinţă a procesului de îngustare a distincţiei dintre instituţiile financiare şi cele de asigurări.
Asigurările financiare sunt diferite de garanţiile bancare. Prin asigurarea financiară se preiau riscurile numai în anumite condiţii, în timp ce garanţiile bancare implică asumarea necondiţionată a tuturor obligaţiilor.